Poate fi reversat diabetul? A slăbit 30 de kilograme și a scăpat de insulină (caz real)
- decembrie 10, 2025
- By cardmetadm
- 10
- Nutriție terapeutică
Schimbarea nu se întâmplă atunci când cântarul ne avertizează că am depășit greutatea recomandată pentru vârsta și înălțimea noastră. Nici atunci când centimetrul ne arată o circumferință abdominală care indică prezența depozitelor serioase de grăsime viscerală. Nici măcar când suntem criticați sau impulsionați de cei din jur. Află cum a decurs procesul schimbării pentru Daniela Burcea, pacienta Dr. Laura Ene, care a slăbit 30 de kilograme și a scăpat de povara tratamentului de diabet și a riscurilor serioase asociate acestei afecțiuni. Pentru că da, diabetul nu se vindecă, dar poate fi ținut sub control cu succes.
Cum au început problemele de greutate și de sănătate ale Danielei
Slăbitul și schimbarea stilului de viață se întâmplă atunci când suntem pregătiți și motivați. Pentru Daniela Burcea, momentul decisiv a venit după ani în șir de încercări.
În urmă cu 10 ani, a făcut un salt de la 70 la 75 de kilograme și, obișnuită cu greutatea de dinainte, a încercat imediat să slăbească. Însă, în loc să se debaraseze de cele 5 kilograme, din cauza dietelor de pe internet și a shake-urilor de slăbit la care a apelat, a mai pus încă 10. Au urmat un episod depresiv și intrarea la menopauză, iar acela a fost momentul în care a pierdut controlul greutății, ciugulind mai toată ziua și mâncând o singură masă adevărată pe zi, seara târziu.
Treptat, a ajuns să cântărească 120 de kilograme. Bineînțeles, au urmat alte încercări… Din păcate, acesta este un punct comun în relatările tuturor pacienților: eșecul curelor primite de la binevoitori sau salvate de pe internet, al pastilelor, ceaiurilor, shake-urilor și al tuturor „minunilor” de slăbit. Daniela slăbea de fiecare dată câte puțin, dar în scurt timp se îngrășa la loc.
A urmat apoi un moment de cotitură. Deodată, s-a trezit că a slăbit aproape 15 kilograme – într-un ritm rapid, în mare parte din cauză că bea doar apă și apă minerală din cauza unor stări de rău și a lipsei bruște a poftei de mâncare. A ajuns la doctor, valoarea glicemiei atingea un nivel alarmant de 400 și a fost internată direct.
A plecat din spital cu diagnosticul de diabet tip 2, cu tratament medicamentos și injectabil. Din păcate, și cu o idee de care s-a despărțit tare greu apoi. I s-a spus că dacă va slăbi 5 kilograme poate fi fericită, însă niciodată nu va reuși mai mult, din cauză că diabetul este echivalent cu foamea. Cu alte cuvinte, obezitatea a devenit o sentință parafată de medic. Într-adevăr, următoarele luni au confirmat: mergea la sală, mergea pe jos mult, a încercat din nou un regim alimentar cu restricție calorică, toate acestea fără un rezultat pe cântar.
În acea perioada visa pur și simplu să vină o dimineață în care să se trezească slabă, pentru că o soluție concretă nu părea să se ivească. S-a îndepărtat de prietenii care îi căutau compania, a refuzat să mai iasă și să mai socializeze. Purta numai fuste largi și lungi sau colanți cu bluze până la genunchi, orice numai să se acopere cât mai bine. Și acestea erau greu de găsit dar, pentru că este expert contabil și se ocupă de actele contabile pentru magazine de haine, își ruga clientele să aducă și mărimile 56-58 atunci când luau marfă. Ba chiar a ajuns în punctul în care a aruncat toate oglinzile din casă.
Care a fost momentul decisiv pentru schimbarea stilului de viață
La un moment dat, după ce o făcuse la comandă cu numai o lună înainte, rochia a strâns-o și a incomodat-o pe tot parcursul nunții la care a participat. Își amintea că nici apă nu putuse să bea de teamă că vor crăpa cusăturile. Chiar în acea noapte, la ora 2, căuta soluții pe internet. Așa a ajuns la numele Dr. Laura Ene și a fost surprinsă că, pe lângă faptul că tratează pacienți diabetici, se ocupă și de partea de nutriție sănătoasă și schimbarea stilului de viață.
La prima consultație era foarte rușinată de numărul mare de kilograme la care ajunsese. Își dorea să slăbească 15-20 de kilograme, dar în sinea ei se temea că nu va reuși nici 10. Au decis să meargă în paralel și cu tratamentul de diabet și cu regimul alimentar. În numai 5 luni, deja redusese și numărul de kilograme și numărul medicamentelor de diabet.
Înainte lua un pumn de medicamente, iar în fiecare marți făcea o injecție tare dureroasă, care îi crease și complicații cu apariția unor noduli. A ajuns la 71 de kilograme și o singură pastilă de diabet pe zi, fără injecții, iar numai privindu-i analizele – cu glicemia maxim 95 – nimeni nu ar putea bănui că suferă de diabet. De la XL, a ajuns să poarte M. A slăbit în centimetri, a pierdut în grăsime și a câștigat masă musculară.
Cum a decurs procesul slăbirii
Înainte, toate regimurile pe care le încercase erau foarte restrictive, cu puține alimente permise strict în anumite combinații. De exemplu, mâncase inclusiv combinația de castravete murat cu o felie de pâine la micul dejun.
A urmat 3 mese pe zi și 2 gustări și a observat că nu îi mai era foame, că reușea să se simtă sătulă, ceea ce îi dădea o stare generală de bine. Așa că a perseverat. S-a obișnuit și cu ultima masă la ora 18.00 și, deși credea că este imposibil, a ajuns inclusiv să mănânce cina înainte să plece de la birou în zilele foarte încărcate.
Fie mergea cu mâncarea pregătită de acasă în caserolă și o încălzea la birou, fie pur și simplu își pregătea direct acolo o salată. Când comanda de la restaurant, opta pentru friptură și salată, două feluri de mâncare mai ușor de controlat atunci când nu cunoști modalitatea de preparare. Dar meniul de acasă este mult mai variat. Îi plac pastele integrale cu toate combinațiile de legume, ghiveciul la cuptor, legumele rumenite la cuptor, ciorba de fasole după o rețetă italiană, fripturile, peștele cu legume la cuptor. În grabă, un piept sau o pulpă de pui pregătite la grill sunt soluția perfectă.
Spunea că dacă se poate ar mânca și de 5 ori pe zi carne, dar treptat a redus din proprie inițiativă consumul de proteină animală, ascultându-și pur și simplu corpul. Dacă înainte nu mânca deloc ciorbă, încă de când era copil, acum nu trec 3 zile pe săptămână fără o ciorbă sau fără o supă-cremă. Și activitatea fizică susținută (nu intensă) face parte din această rețetă a succesului.
Care este strategia Danielei când apar poftele
La una dintre consultații a povestit că ar vrea să ajungă la Bran la festivalul răvășitului oilor, dar că tare greu îi va fi să evite târgul și toate bunătățile incluse. Dr. Laura Ene a încurajat-o însă să-și facă pofta, dar la masa de prânz, și să încheie ziua cu o salată și apoi să revină la alimentația echilibrată. Și așa a și procedat, bucurându-se de brânza de burduf, de pastrama de oi și de bulzul tradițional. Săptămâna următoare, nu câștigase, ci pierduse 1 kilogram.
Cum este posibil? Se poate să îți faci poftele astfel încât să nu se cunoască pe cântar, cu condiția să înveți să mănânci. Poți pune în farfurie ce îți place, dar în anumite condiții, nu toată ziua.
Pentru Daniela, poftele nu au fost o problemă, câtă vreme a gustat mereu din tot ceea ce și-a dorit, cu măsură. Iar faptul că poate oricând să își facă poftele și nu se simte presată de restricții, le-a transformat în ceva mai puțin dezirabil. Când știi că ai voie, anumite alimente nu mai sunt atât de tentante. A mâncat chiar și prăjituri, dar o dată și una singură, nu în fiecare zi câte 3-4. La fel și cu înghețata – după o perioadă în care nu a mâncat, i s-a părut atât de bună că nici nu a simțit nevoia de cantități mari. Dimpotrivă, în cantități mici reușim să ne bucurăm cu adevărat de gust, de savoare.
Daniela are o teorie – crede ca de multe ori noi nici nu simțim într-adevăr nevoia să mâncăm, cât să cumpărăm ceva anume, să alegem, să comparăm, să avem. De multe ori trece pe lângă cofetărie, iar dacă i se par apetisante prăjiturile, cumpără și le dăruiește colegelor de la birou.
Chiar și atunci când analizele sunt perfecte, diabetul este sub control și primești aprecierile celor din jur, marea schimbare are de fapt legătură cu felul în care te raportezi la propria persoană. Începi să te bucuri când treci pe lângă o oglindă, te îmbraci și în fustă scurtă, faci cu plăcere fotografii.
Înainte, Daniela le spunea prietenilor că are mult de lucru, sau pur si simplu își găsea special ceva de făcut. Orice, numai să nu mai fie invitată, să nu insiste nimeni, să poată rămâne singură acasă. După ce a slăbit, nu aștepta să fie rugată de două ori și și-a recăpătat viața socială. Până și cariera primește un impuls atunci când te simți mai sigur pe tine în interacțiunile profesionale.
Dacă ai kilograme în plus sau grăsime abdominală, ești sedentar sau ai un program stresant, ai analize modificate (glicemie, colesterol, trigliceride), ai istoric familial de diabet, hipertensiune sau boli cardiovasculare, te confrunți cu oboseală constantă sau dificultăți de concentrare, începe simplu cu o Consultație de Evaluare a Riscului de Sindrom Metabolic.
Împreună pentru o sănătate mai bună!
Related Blogs
- august 11, 2025
Nu mănânc, dar mă îngraș! Boli.
Nu s-a modificat nimic în aportul tău caloric zilnic? Ai același program și faci mișcare la fel ca înainte? Dacă.
Read More
- noiembrie 10, 2025
Tu ce dimensiune ai în talie?.
O chestiune care te-ai aștepta să conteze doar pentru modul în care îți vin hainele, pentru siluetă și frumusețe, are.
Read More