Obezitatea se moștenește? Cât cântărește factorul genetic în cazurile de obezitate

Obezitatea este, fără îndoială, boala lumii moderne. Această afecțiune medicală cronică este caracterizată prin acumularea excesivă de grăsime corporală, care pune în pericol sănătatea unei persoane.

Aproximativ 800 de milioane de persoane din toată lumea suferă de obezitate. Unul din doi români adulți este supraponderal, iar unul din patru este obez. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 75% dintre bolile contemporane, inclusiv sindromul metabolic, sunt cauzate de obezitate. Atacul cerebral, bolile cardiovasculare, diabetul și cancerul se numără printre pericolele la care ne predispune obezitatea. Acestora li se adaugă și disfuncţiile sexuale, tulburările de respirație, stările depresive.

Când vorbim despre cauzele obezității, opiniile sunt împărțite:

• Moștenierea genetică este de vină: „Mă îngraș peste măsură din cauză că și părinții mei au fost dintodeauna supraponderali.”
• Stilul de viață este responsabil: „Nu am timp să mănânc sănătos și să fac mișcare, deci nu e de mirare că m-am îngrășat atât.”

În realitate, adevărul este undeva la mijloc.

Cum funcționează moștenirea genetică

Genele sunt „manualele de instrucțiuni” ale organismului și se transmit de la părinți la copii. Copilul primește jumătate din ADN de la mamă și jumătate de la tată, iar predispoziția către anumite boli, inclusiv cele legate de obezitate, poate fi parte din această moștenire genetică.

Dar în procesul de transmitere a ADN-ului apar și anumite „erori de scriere”. Majoritatea sunt inofensive, unele pot aduce avantaje (de exemplu, rezistența la anumite infecții), dar altele cresc riscul de boli – printre care se pot număra și cele legate de obezitate.

Peste 600 de gene influenţează greutatea corporală

Cercetările genomice au identificat peste 600 de variante genetice asociate cu indicele de masă corporală. În general, efectul fiecărei gene este mic, dar cumulativ poate deveni semnificativ, mai ales dacă se combină cu un stil de viață nesănătos. Deci nu există o singură „genă a obezității”, ci sute de gene care, împreună cu mediul și stilul de viață, influențează greutatea corporală. În continuare mă voi opri asupra celor mai importante dintre ele și voi descrie modul în care acționează, favorizând acumularea de grăsime corporală în exces.

Gena FTO (Fat Mass and Obesity-Associated), descoperită în 2007, este una dintre cele mai studiate în contextul obezității și al metabolismului uman. Aproximativ 43% dintre oameni sunt purtători ai diferite variante ale genei FTO. Cei care moștenesc două copii ale acestor variante (și de la mamă, și de la tată) pot cântări cu până la 3 kg mai mult și au un risc de obezitate de 1,67 ori mai mare decât restul populației. 

FTO influențează expresia genei RPGRIP1L, care afectează sensibilitatea la leptină, hormonul care semnalează sațietatea. Concret, persoanele cu variante FTO percep mai greu senzația de sațietate și pot consuma cu până la 280 kcal mai mult pe zi, fără a crește semnificativ cheltuielile energetice.

Gena ADIPOQ codifică proteina adiponectina, un hormon important în metabolismul lipidic şi glucidic. Adiponectina facilitează utilizarea glucozei la nivelu celular. Are efecte antiinflamatorii, protejând vasele de sânge și reducând riscul de ateroscleroză. Ajută la descompunerea grăsimilor și la utilizarea acestora ca sursă de energie. Contribuie la menținerea unui profil lipidic sănătos, reducând nivelurile de trigliceride și colesterol. Persoanele purtătoare ale anumitor variante ale ADIPOQ au niveluri scăzute ale acestui hormon, fiind predispuse genetic la rezistenţă crescută la insulină, diabet de tip 2, obezitate și boli cardiovasculare.

Gena LEP codifică leptina (hormonul responsabil cu semnalizarea senzației de sațietate către creier), iar gena LEPR codifică receptorul de leptină. Mutația oricăreia dintre ele poate duce la obezitate severă încă din copilărie – nu se trimite către creier semnalul că ești sătul.

Gena MC4R codifică Melanocortin 4 Receptor, un receptor din creier implicat în reglarea apetitului și a consumului de energie. Când acest receptor este activ, scade pofta de mâncare și crește consumul energetic al organismului. Când este afectat, nu primește semnalul de sațietate și nu oprește senzația de foame. Variantele comune ale genei cresc riscul de greutate corporală, iar mutațiile rare pot provoca obezitate severă la copii.

Rolul decisiv îi revine stilului de viață

Nu toate genele sunt permanent active, iar mediul în care trăim și stilul de viață pot avea o influență definitorie asupra acțiunii anumitor gene.

În concluzie, genele nu impun o formă de predestinare de care nu putem scăpa sub nicio formă. Ele fac parte dintr-o schemă de bază, dar felul în care trăim (ce mâncăm, cât ne mișcăm, cum dormim, stresul la care ne expunem) poate activa sau inhiba anumite gene, influențând astfel sănătatea noastră pe termen lung. Alegerile pe care le facem conștient zi de zi ne pot proteja de sindromul metabolic și de restul pericolelor la care predispune obezitatea.

Un studiu publicat de Cell Metabolism în 2024 a analizat datele a peste 337.000 de persoane din Marea Britanie și a demonstrat că un stil de viață sănătos poate contracara riscul genetic de obezitate. Participanții cu un scor poligenic ridicat pentru obezitate, dar care au adoptat un stil de viață sănătos au ajuns la un risc de obezitate similar celor cu risc genetic scăzut și stil de viață sănătos. În schimb, cei cu risc genetic ridicat și stil de viață nesănătos se confruntă cu un risc de obezitate de 3,5 ori mai mare.

Deci, dacă ai o alimentație echilibrată, faci constant mișcare și apelezi la medic inclusiv pentru evaluarea riscurilor și prevenție, genele care indică o predispoziție către obezitate și bolile asociate pot rămâne inactive.

Împreună pentru o sănătate mai bună!